Radu Florescu - World Vision România

Particip la Maratonul Olteniei VIRTUAL ~ 2021 pentru o cauza draga mie

0 RON Donatii stranse
0% Complete
500 RON Target
0 Donatii
Vreau sa fac o donatie!

 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

in beneficiul

World Vision România

World Vision România este o organizaţie care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului.

 

Vreau in clasa a noua

 

56% dintre elevi nu își continuă studiile după terminarea clasei a 8-a din cauza situației materiale în care se află. Deși educația este gratuită, costurile de susținere a acestora la liceu sunt foarte greu de acoperit de către părinți, lucru care îi determină pe copii să renunțe.Elevii de liceu din zone vulnerabile au visuri la fel ca cei de la oraș. Însă de multe ori, aceste visuri se lovesc de prea multe piedici în drumul lor spre a deveni realitate. Mai mult de jumătate dintre elevii din mediul rural care abandonează școala după clasa a 8-a, o fac din cauza costurilor prea mari, pe care familia nu le poate acoperi. Și-ar dori să învețe, dar nu-și permit. Iar abandonul școlar duce la excluziune socială, sărăcie, probleme de sănătate și șomaj, efecte cu un impact negativ major în viața lor, dar și a noastră.

Anul acesta ne dorim să ajungem la și mai mulți elevi, să-i însoțim în drumul lor prin liceu și să-i susținem necondiționat să-și urmeze visele. Pentru că toți acești copii merită să își construiască viitorul pe care și-l doresc. Merită să fim alături de ei, împreună! Imposibilul poate deveni posibil pentru elevii de liceu din rural. De 13 ani, scriem împreună poveștile de succes ale acelor copii cărora le-a fost dată șansa să vadă viața cu alți ochi. Pentru fiecare dintre ei, programul are un impact diferit. Fiecare simte ajutorul altfel. Dar pentru toți, Vreau în clasa a 9-a este singurul mod prin care reușesc să își urmeze visele. În ultimul an, peste 800 de elevi de liceu din rural au fost bursieri în program. Anul acesta ne propunem să ajungem la peste 1500. Și putem face asta, cu ajutorul tău! Fii parte din viitorul acestor copii. Susține-i să-și îndeplinească visele.

Pentru ca peste câțiva ani să poți spune cu mândrie: A MERITAT! 

Maratonul Olteniei ~ 2021

Anul acesta ne bucurăm să împărtășim vești bune: la finalul lunii august ne întoarcem învingători în parcul Zăvoi, la ediția cu numărul 9 a Maratonului Olteniei. Cu aceeași #energiepent

0 Donatii

Nu exista nici o donatie. Fii primul care doneaza!